Echipa
Preşedinte de onoare
Dl Neagu Djuvara
Fundaţia Culturală Erbiceanu beneficiază de cinstea de a-l avea ca Preşedinte de onoare şi mentor pe unul dintre cei mai mari istorici români de după 1940, care s-a impus nu numai prin erudiţie, precizie, prospeţimea şi onestitatea teoriilor istoriografice emise, dar şi printr-o statură morală fără fisură, creatoare de model existenţial.
S-a născut la Bucureşti, în 1916, ca descendent al Grădiştenilor (unul dintre cele mai importante neamuri boiereşti din Ţara Românească, înrudit cu marile familii şi care a ridicat actuala biserică a Patriarhiei române) şi al familiei aromâneşti Djuvara (care i-a dat, printre alţii, pe diplomatul Trandafir Djuvara şi pe juristul Mircea Djuvara). A studiat în Franţa, este licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937), doctor în drept (Paris, 1940, cu teza Le droit roumain en matière de nationalité), iar în mai 1972 şi-a luat doctoratul de stat la Sorbona, cu o teză de filosofia istoriei, coordonată de Raymond Aron. Ulterior, a obţinut şi o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.).
După ce a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, pe frontul de est, în Basarabia şi Transnistria şi a fost rănit în apropiere de Odessa, a intrat ca diplomat în cadrul Ministerului român de Externe (mai 1943), a fost trimis curier diplomatic la Stockholm, chiar în dimineaţa lui 23 august 1944, fiind numit secretar de legaţie la Stockholm, unde a rămas în timpul guvernelor Sănătescu şi Rădescu. După preluarea puterii de către comunişti, a rămas în exil, activând la Paris în mai multe organizaţii ale exilului românesc (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români de la Paris, secretar general al Fundaţiei Universitare Carol I etc.) şi coordonând acţiuni anticomuniste, în colaborare cu serviciile secrete americane şi franceze. Din 1961 până în 1984 a fost consilier diplomatic şi juridic al Ministerului de Externe al Republicii Niger din Africa. A fost, de asemenea, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. Din 1984 a fost secretar general al Casei Româneşti de la Paris. În 1990 a revenit în România, unde a devenit profesor asociat la Universitatea din Bucureşti, membru de onoare al Institutului A. D. Xenopol din Iaşi şi al Institutului de Istorie Nicolae Iorga din Bucureşti, Preşedinte de Onoare al Institutului de Genealogie şi Heraldică Sever Zotta din Iaşi. A realizat emisiuni de televiziune şi de radio şi este una dintre vocile cele mai respectate ale societăţii româneşti.
Dintre volumele publicate, amintim: Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor (teză de doctorat premiată de Academia Franceză); Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne; O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri; Există istorie adevărată?; Thocomerius – Negru Vodă, un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti; Războiul de şaptezeci şi şapte de ani şi premisele hegemoniei americane (1914-1991); Amintiri din pribegie; Însemnările lui Gheorghe Milescu (roman); Cum s-a născut poporul român; Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii; De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul.
Membrii Consiliului Director
Preşedinte Fondator
Dl Constantin Laurenţiu Erbiceanu
Fondatorul, reprezentantul actual al familiei, duce mai departe tradiţia profesională şi filantropică a strămoşilor săi. Este iniţiatorul ideii şi cel care o pune în practică, dedicând timp şi resurse financiare pentru a cinsti memoria strămoşilor şi pentru a perpetua o misiune socială şi culturală pe care aceştia şi-au asumat-o.
S-a născut la 21 mai 1939, în Bucureşti, ca fiu al lui Dinu Erbiceanu şi al Ilenei (fiica lui Ion Flueraş). A absolvit Liceul Spiru Haret din Bucureşti (1956, şef de promoţie, ca şi tatăl său) şi Facultatea de Construcţii Civile şi Industriale din cadrul Institutului de Construcţii din Bucureşti, devenind inginer în anul 1961. A lucrat la Trustul de Construcţii şi Montaje Energetice Bucureşti (inginer proiectant, şef de proiect, şef de atelier), proiectând componente din C.E.T. Bucureşti Sud, turnurile de răcire de la C.E.T. Brazi, baza de producţie a Hidrocentralei Porţile de Fier. În 1970 a fost detaşat la şantierele de construcţii obţinute de firmele româneşti Aroconstruct şi Arcom în R.F.G., fiind şef de şantier la construcţia Grupului şcolar Hadamar (1970-1971), a Liceului din Heppenheim (1971-1972), a complexului hotelier Rezidenz din Bad Windsheim, Bavaria (1972-1975), a turnurilor gemene cu 20 de etaje din Mainz (1975-1977). Bun cunoscător al limbii germane, apreciat în Germania dar vânat în România, din cauza “dosarului prost”, C. L. Erbiceanu a ales exilul, în 1977 obţinând cetăţenia germană şi fiind condamnat în contumacie, în România, la 8 ani de închisoare, pe motive politice. A fost şeful filialei din Mainz a Societăţii de Construcţii F-Bau, iar din 1978 s-a angajat la cea mai mare firmă germană de consultanţă, Lahmeyer International din Frankfurt, unde s-a şi stabilit. A coordonat lucrări în Republica Mali (barajul hidrocentralei Selingue; 1978-1981), Maroc (proiectul hidrocentralei Merija; 1981), Filipine (hidrocentralele Agus 4 şi 5 din Mindanao; 1982-1983). Revenind în Centrala firmei, a devenit şeful Marketingului pentru Africa Francofonă şi Anglofonă, obţinând numeroase contracte în Algeria, Burundi, Madagascar etc. Între 1990 şi 1991 a condus unica filială Lahmeyer din străinătate, la Conakry (Guineea). În 1993 a devenit şeful Serviciului pentru proiecte desfăşurate în Europa Centrală şi de Est, în 1994 şeful departamentului Europa, iar în 1996 procurist al firmei, perioadă în care a obţinut o serie de proiecte cu finanţări din partea B.E.R.D., a Băncii Mondiale sau a Comisiei Europene, în aproape toate ţările foste comuniste. În 1999, s-a mutat la Bucureşti, ca şef al Reprezentanţei tuturor societăţilor Concernului Energetic RWE AG din Germania. În 2003 a împlinit 25 de ani de activitate în cadrul aceluiaşi concern, iar în 2004 reprezentanţa de la Bucureşti a fost închisă, odată cu pensionarea lui Constantin Laurenţiu Erbiceanu. Acest reprezentant al neamului Erbicenilor îmbină înzestrările exacte cu pasiunea pentru muzică (în special belcanto-ul italian şi muzica romantică pentru pian; face parte din două societăţi muzicale londoneze, dedicate lui Donizetti şi, respectiv, Liszt), istorie, limbi străine, artele plastice (în special primitivii italieni şi pictura flamandă), literatură (a corespondat cu Henri Troyat, Jean d’Ormesson, Maurice Druon, Alain Decaux, Hélène Carrère d’Encausse) sau călătorii (a vizitat 115 ţări din toate cele şase continente). După întoarcerea în România, înclinaţia filantropică s-a manifestat constant, prin sprijinirea unor tineri valoroşi din diferite domenii.
Vicepreşedinte
Dl Filip-Lucian Iorga
Filip-Lucian Iorga s-a născut în 1982, la Bucureşti, ca descendent al unui vechi neam de moşneni ialomiţeni, Bărbuleştii din Poiana, înrudiţi prin alianţă cu familii ca Străjescu, Mavrogheni, Rosetti, von Kraus. A absolvit Colegiul Naţional Spiru Haret din Bucureşti în anul 2001 şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, specializarea Istorie – Limba şi literatura engleză, în 2005. În vara lui 2004 a absolvit Universitatea Internaţională de Vară a European College of Liberal Arts (ECLA) din Berlin (instituţie aflată sub egida Bard College din Statele Unite ale Americii). După un stagiu de pregătire la Universitatea Paris IV Sorbonne din Franţa (2006; a urmat cursurile profesorilor Jean-Pierre Bardet, Dominique Barthélemy, Lucien Bély, Olivier Chaline, Françoise Thom), a obţinut, în 2008 şi diploma de Master în Istoria Ideilor şi Mentalităţilor (la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, sub coordonarea prof. univ. dr. Lucian Boia).
În perioada 2007-2008 a lucrat ca expert în management cultural la Institutul Cultural Român, Direcţia Relaţii Internaţionale, coordonând aprox. 40 de proiecte realizate în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe. În 2008 a fost consultant al Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României. În prezent este vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale Erbiceanu şi doctorand bursier, în istorie, la Universitatea din Bucureşti, unde pregăteşte, tot sub coordonarea prof. Lucian Boia, o teză despre Imaginarul genealogic al boierilor din Moldova şi Ţara Românească, în secolul al XIX-lea. În perioada octombrie 2009 – ianuarie 2010 a efectuat un stagiu de cercetare la Paris, în cadrul Centre de Recherches en Histoire du XIXe Siècle, de pe lângă Universităţile Paris I Panthéon Sorbonne şi Paris IV Sorbonne, sub coordonarea prof. Eric Mension-Rigau, specialist în istoria nobilimii franceze şi colaborator al lui Pierre Chaunu. A susţinut, la Universitatea Paris IV Sorbonne, o prelegere despre istoria boierimii româneşti şi despre imaginarul genealogic, în cadrul cursului La culture des élites dans la France contemporaine: mémoire, patrimoine, vie sociale et réseaux, vie privée al lui Eric Mension-Rigau. A urmat, de asemenea, mai multe cursuri la Collège de France, Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales şi Ecole Nationale des Chartes, cu profesori precum Jacques Revel, Roger Chartier, Robert Descimon, Patrick Arabeyre, Olivier Poncet, Enric Porqueres, João de Pina-Cabral.
În noiembrie 2009 a lansat un proiect de cercetare a strategiilor de transmitere a memoriei familiale şi de grup, în cadrul descendenţilor familiilor boiereşti româneşti. Demersul urmează să se finalizeze printr-o carte care va utiliza metodele antropologiei istorice şi se va baza pe răspunsurile obţinute de Filip-Lucian Iorga la un Chestionar special conceput, cu aprox. 300 de întrebări despre istoria şi tradiţiile de familie, opţiunile existenţiale, traseul biografic, viaţa de zi cu zi, mentalităţi etc.
A participat, începând cu anul 1999, la şcoli de vară, conferinţe, colocvii în Polonia, Turcia, Danemarca, India, Rusia, România şi a primit mai multe premii şi distincţii, printre care Medalia Regele Mihai pentru Loialitate (2008), Premiul Adrian Marino pentru debut în eseistică (2001), Premiul I la Concursul Istoria mea – Eustory (2000) şi Premiul I la concursul de eseuri organizat de Fundaţia Academia Civică (1999). A fost responsabil pentru Bucureşti al Grupului Civis de pe lângă Alianţa Civică (2000-2002) şi preşedinte al Societăţii de Studii Istorice Erasmus (afiliată la International Students of History Association; 2003-2005). Este membru în Colegiul Director INFORR şi membru asociat al Institutului Român de Genealogie şi Heraldică Sever Zotta (afiliat la Confederaţia Internaţională de Genealogie şi Heraldică).
A publicat volumele Breviar pentru păstrarea clipelor (convorbiri cu Alexandru Paleologu; Editura Humanitas, 2005), Les Cazaban. Une chronique de famille (împreună cu Eugen Dimitriu; les Editions Universal Dalsi, 2007), Genocidul comunist în România. Vol. IV. Reeducarea prin tortură (împreună cu Gheorghe Boldur-Lăţescu; Editura Albatros, 2003; fragmente din acest volum au fost incluse în Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România). Este autorul unor fragmente din volumele Copilăria şi adolescenţa altădată (Editura DoMinoR, 2003), Istoria României în texte (Editura Corint, 2001), Exerciţii de speranţă – România în care aş vrea să trăiesc (Fundaţia Academia Civică, 2001), Exerciţii de memorie (Fundaţia Academia Civică, 1999). A revizuit volumul Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar P-Q de Cicerone Ioniţoiu (Editura Maşina de scris, 2006), a participat la redactarea Raportului Anual al Familiei Regale a României. 2006-2007 şi, alături de AALLRR Principesa Margareta şi Principele Radu ai României, la redactarea textului albumului Coroana română la 140 de ani (Editura Curtea veche, 2008). A colaborat la ziare şi reviste precum Aldine, Analele Universităţii Bucureşti – Istorie, Caietele INMER, Căminul românesc (Elveţia), Cuvântul, Deci, Dosarele istoriei, Erasmus, Lumea credinţei, Memoria, Observatorul (Canada), Revista Institutului Diplomatic Român, România liberă, România literară, Vlăstarul şi a avut intervenţii la posturi de televiziune (TVR 1, TVR 2, TVR Cultural, TVR Internaţional, Realitatea TV, DR 1 din Danemarca) şi radio (Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Tineret – Radio 3 NET, Radio France International).
În timpul liceului, ca redactor la revista Vlăstarul, şi ulterior, a purtat convorbiri cu un număr de peste 35 de personalităţi din România şi din străinătate, printre care: Jean Delumeau, Emmanuel Le Roy Ladurie, Jordi Savall, Eric Mension-Rigau, Corneliu Axentie, Constantin Bălăceanu-Stolnici, Lucian Boia, Barbu Brezianu, Flavia Bălescu şi Rodica Coposu, Lena Constante, Gabriela Defour-Voiculescu, Neagu Djuvara, arhim. Mina Dobzeu, Sorana Georgescu-Gorjan, Ion Irimescu, Liudmila Kiseleff-Petică, Lydia baronesse Løvendal-Papae, Ion Lucian, Angela Marinescu, Pericle Martinescu, Alexandru Paleologu, Mircea Horia Simionescu, Profira Stoicescu, arhim. Petroniu Tănase, Constantin Ţoiu. A călătorit în peste 25 de ţări din Europa, Africa şi Asia.
Secretar
Dl Alin Saidac
S-a născut în anul 1979, ca descendent al familiilor Strehăianu şi Saidac. Este absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti (2001) şi a obţinut Masteratul în Istorie, în cadrul aceleiaşi facultăţi, cu teza Românii şi Europa în secolul al XIX-lea (2004). A colaborat cu Radiodifuziunea Română şi a predat istoria la Colegiul Naţional Dimitrie Cantemir din Bucureşti.
